Avem funcția cu necunoscut și o condiție: . Ce e ? Compunerea lui cu ea însăși — adică aplici , apoi iei rezultatul și mai aplici o dată . Deci înseamnă: calculează , apoi calculează din valoarea aia.
Atenție! Compunerea NU este înmulțire. Cercul e un simbol total diferit de . Dacă confundați cele două, obțineți în loc de , și greșiți complet rezultatul.
Strategia e să merg din interior spre exterior. Întâi calculez ce se află la mâna dreaptă, , apoi bag rezultatul în . Aplic formula cu :
Deci . Acum aplic pe rezultat — adică înlocuiesc argumentul cu în formula :
Știm că și tocmai am obținut . Egalez:
Are sens? Să verific: dacă , atunci , , iar . ✓ Deci exact cum cerea problema. Răspunsul este .
Alege nivelul potrivit ție. Dacă exercițiul principal ți-a ieșit din prima, sari direct la 🔴/🟣.
La compunere mergem întotdeauna din interior spre exterior. În , funcția interioară este , cea exterioară . Deci întâi calculez , apoi aplic pe rezultat.
Atenție să nu inversați ordinea — în general. Ordinea compunerii contează!
Înlocuiesc în formula lui :
Iau rezultatul și îl bag în :
Deci .
Exercițiul cere DOUĂ lucruri: mai întâi formula lui (o expresie care depinde de ), apoi valoarea ei într-un punct. Formula o obțin substituind simbolic — adică înlocuiesc din cu toată expresia lui .
O dată ce am formula, calculul în punct e trivial. Avantajul: formula e reutilizabilă — pot calcula pentru orice alt fără să refac toată compunerea.
În formula , înlocuiesc argumentul cu :
Folosesc formula pe care tocmai am obținut-o:
Acest exercițiu e aproape identic cu cel din subiect: aceeași funcție liniară cu parametru, aceeași condiție de tip . Diferența e că aici punctul e , nu , deci nu va fi doar , ci .
Altfel, pașii sunt identici: calculez interiorul, aplic funcția pe rezultat, egalez cu condiția.
Interiorul: . Apoi aplic pe această expresie cu parametru:
Atenție la distributivitate — înseamnă , NU . Greșeala e frecventă.
Am obținut și problema cere această valoare să fie :
Ce ne cere problema? Să găsim și din egalitatea VALABILĂ PENTRU ORICE . Asta e cheia — „pentru orice ". Dacă ar fi doar într-un punct, ar fi o singură ecuație cu două necunoscute (nedeterminat). Dar „pentru orice " schimbă totul.
Când două polinoame de același grad sunt egale peste tot, coeficienții lor sunt egali, grad cu grad. Deci din egalitatea de funcții voi extrage un SISTEM de două ecuații — una pentru coeficientul lui , una pentru termenul liber. Două ecuații, două necunoscute: se poate rezolvă.
Aplic definiția compunerii — substituție simbolică cu grijă la paranteze:
Observăm că forma finală e tot liniară în — coeficient , termen liber . Asta e întotdeauna adevărat pentru compunerea a două funcții liniare.
Egalitatea cerută valabilă pentru orice se traduce prin coeficienți egali:
Din prima ecuație, , obținem SAU . Atenție! Această ecuație are DOUĂ soluții reale. Dacă scriem doar , pierdem jumătate de răspuns.
Cazul : înlocuiesc în a doua ecuație, , deci , adică . Prima soluție: .
Cazul : înlocuiesc analog, , deci , adică . A doua soluție: .
Verific prima soluție, : . ✓
Verific a doua soluție, : . ✓
Ambele perechi sunt soluții corecte. Răspunsul complet: .
Avem o funcție simplă, , și ni se cere să o compunem cu ea însăși de mai multe ori — ( ori). Calcularea directă pentru ar fi un coșmar: 10 compuneri consecutive, fiecare cu fracții etajate.
Strategia corectă la problemele de tip iterație: calculez primele 2-3 cazuri mici, observ tiparul, formulez o conjectură, și o demonstrez RIGUROS prin inducție matematică. Apoi pot evalua formula generală în orice punct, fără calcule repetate.
. Calculez , atenție la fracția etajată:
Repet pentru :
Observăm tiparul: numitorul are coeficientul lui egal cu indicele iterației: . Conjectura naturală: .
Vreau să arăt că este adevărată pentru orice . Aplic principiul inducției matematice — metoda standard pentru „formulă care depinde de un natural".
Baza inducției, : trebuie să verific că . Dar prin definiție, iar . ✓ Deci e adevărată.
Presupun că e adevărată, adică . Vreau să demonstrez , adică .
Plec de la definiție și substituie ipoteza inductivă:
Simplific fracția etajată înmulțind sus și jos cu :
Exact forma pe care o voiam — am obținut . Prin principiul inducției, e adevărată pentru orice .
Acum calculul este banal. Folosesc formula demonstrată cu și :
Are sens? Funcția trimite numere pozitive în numere din tot mai aproape de pe măsură ce iterăm. Deci după 10 iterații, plecând de la , ar trebui să obținem ceva mic — și într-adevăr . Rezultatul e coerent cu intuiția.